UNESCO International CNR UNESCO | Activități | Patrimoniu | Burse | Premii | Aniversări | Resurse | Contact | Hartă Site RO | EN   
UNESCO
EducatieStiintaCulturaComunicarePrograme Transversale si Interdisciplinare
Puncte Focale  
Cluburi pentru UNESCO  
Scoli Asociate  
Catedre UNESCO  
Comisii Parlamentare  
Parteneri si Programe  
Despre FRACCU     Istoric     Statut     Activitate     Cluburi membre     Publicaţii
PREZENTARE A MIŞCĂRII CLUBURILOR UNESCO ÎN ROMÂNIA

Schimbările apărute în viaţa politică, economică şi socială a României în ultimii ani s-au făcut resimţite şi în cadrul societăţii civile. Nenumăratele organizaţii neguvernamentale înfiinţate, asociaţii şi fundaţii, ce au atins un numar de peste 10.000, au constituit o expresie a entuziasmului, idealurilor şi preocuparilor oamenilor, manifestată în diferite domenii. Au excelat ONG-urile cu preocupari asupra mediului, problemelor sociale, culturii şi artei, drepturile omului, asociaţii de tineret, turism, mai puţin asociaţii cu profil ştiinţific şi educativ. Chiar dacă din acest impresionant număr, au ramăs active mult mai puţine organizaţii, această mişcare a trebuit a fi luată în considerare, rezultatele obţinute de anumite organizaţii fiind notabile.

Multe din aceste organizaţii împărtăşind idealurile şi principiile UNESCO şi-au manifestat deschiderea spre parteneriate cu organisme naţionale şi internaţionale. Relaţia deosebită a acestora cu CNR UNESCO şi suportul logistic acordat de către Comisie a condus natural la înfiinţarea, în anul 1999 luna iulie a Federaţiei Române a Asociaţiilor, Cluburilor şi Centrelor UNESCO, organizaţie cu personalitate juridică, având ca membri fondatori 5 Ong-uri. Scopurile acestei federaţii decurg din principiile UNESCO şi ale Declaraţiei Universale privind Drepturile Omului adoptata de Adunarea Generala a ONU în 10.12.1948, promovând idealurile UNESCO prin acţiuni specifice în sfera educaţiei, ştiinţei şi culturii, facilitând cooperarea dintre cluburile UNESCO, furnizarea de materiale informative, incurajarea cooperării cu alte organisme similare din strainătate şi menţinerea permanenţei legături şi cooperări cu CNR UNESCO.

Mişcarea cluburilor UNESCO în România a înglobat pînă în prezent peste 45 de ONG-uri ce activează în toate domeniile de interes UNESCO şi în concordanţă cu priorităţile naţionale, promovând însă aceeaşi atitudine de solidaritate, schimb de experienţa şi colaborare. Astfel, se remarcă următoarea repartiţie procentuală pe domenii de interes şi activităţi a cluburilor:

  • 15% ştiinţa, educaţie şi creativitate
  • 14% artă
  • 12% domeniul medical
  • 12% cultură
  • 12% ştiinţe politice, economie şi management
  • 10% pastrarea tradiţiilor şi culturii naţionale
  • 7% mediu şi turism
  • 7% activităţi jurnalistice
  • 5% tineret
  • 3% promovarea păcii şi drepturilor omului
  • 3% problematica feminină

Ca o confirmare a preocupării constante şi de larga respiraţie pentru aceasta mişcare, în luna februarie 2001 la Buşteni a avut loc Primul Congres de constituire a FRACCU, participând delegaţii din urmatoarele ţări: Armenia, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Moldova, Malta, Portugalia, Polonia, Spania, avand ca ţară gazda, România. Contribuţia CNR UNESCO pentru buna desfaşurare a acestei actiuni a constat în sprijinul logistic deosebit de important acordat, precum şi în implicarea directă a secretarului său general, Alexandru Mironov, ce a coordonat acţiunea ulterioară desfăşurată la sediul Comisiei, cu prezenţa delegaţiilor din ţările participante în scopul stabilirii programelor şi parteneriatelor cu noua organizaţie înfiinţată. Dintre acţiunile desfaşurate de către cluburile UNESCO, amintim:http://fraccu.youthandmuseums.org

 
Copyright © 2011 CNR UNESCO