Lansat în 1953 în ideea diseminării idealurilor UNESCO de pace şi toleranţă, Proiectul Reţelei de Şcoli Asociate (ASP-net), cunoscut ca Şcolile Asociate UNESCO, reprezintă o reţea globală ce cuprinde, în prezent, peste 7900 de instituţii de învăţământ din peste 177 de ţări, de la instituţii de educaţie preşcolară la licee, unităţi de învăţământ post-liceal şi centre de pregătire a profesorilor. Astăzi, programele instituţiilor de învăţământ ASP-net s-au diversificat, cuprinzind atât sfera curriculară cât şi cea non-formală aduncându-şi contribuţia la îmbunătăţirea calităţii educaţiei. Astfel, ASP-net reprezintă una dintre cele mai mari reţele de şcoli din lume ce promovează înţelegerea universală, sub auspiciile Naţiunilor Unite.
Există mai multe modalităţi prin care şcolile pot lua parte la ASPnet. Ele pot:
- lansa activităţi cu privire la una sau mai multe din cele 4 teme principale de studiu â obiectivele ASPnet si ONU, educatie pentru dezvoltare durabila, pace si drepturile omului, invatamant intercultural
- lua parte, în conformitate cu locaţia în care se află, la proiectele ASPnet regionale si interregionale
- participa în campanii organizate de alte Şcoli Asociate şi observa Zilele internaţionale şi Anii internaţional celebraţi de UNESCO şi de ONU
- deveni centre de experiment pentru testarea şi validarea materialelor pedagogice produse de UNESCO.
Şcolile Asociate au drept referinţă: "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului", "Declaraţia Drepturilor Copilului", Recomandarea UNESCO din 1974, "Convenţia privind Drepturile Copilului" , "Deceniul Educaţiei pentru Drepturile Omului" (1995-2004) Deceniul Mondial de Educaţie pentru Pace şi Toleranţă în favoarea copiilor lumii (2001-2010) Deceniul Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă (2005-2014), Deceniul Mondial al Alfabetizării (2004-2013), Forumul Educaţiei şi Cadrul de Acţiune de la Dakar (2000-2015). Programele sunt realizate în vederea cunoaşterii acestor prevederi şi transpunerii lor în practică şi pe baza experienţei personale a elevilor pentru a-i face conştienţi de drepturile, îndatoririle şi responsabilităţile lor.
Proiectele interculturale regionale se numără şi ele printre iniţiativele de seamă ale ASP-net, aici incluzând Proiectul Mării Baltice, ce a fost demarat în 1989 şi implică 200 de şcoli, Marele drum al Râului Volga - unind Mările (Baltică, Neagră şi Caspică) demarat în 2004 şi care aduce împreună 16 ţări, precum şi Proiectul Mării Mediterane de Vest ce urmăreşte promovarea dialogului euro-arab, precum şi promovarea patrimoniului natural şi cultural din regiune. În cadrul proiectului Acesta e timpul nostru (1995), Şcolile Asociate din întreaga lume sunt interconectate în timp real pentru 24 de ore prin intermediul internetului, faxului, tele-conferinţelor, axându-se în fiecare an pe un alt subiect: drepturile omului, patrimoniu mondial, diversitate culturală, dezvoltare durabilă.
Calitatea de membru al ASPnet implică un aganjament pe termen lung din partea directorului şcolii şi a colectivului profesoral. Primul pas este trimiterea unui proiect educaţional multidisciplinar cu privire la una sau mai multe din temele de studiu ale ASPnet către Comisia Naţională UNESCO, în atenţia Coordonatorului naţional ASPnet.
În cazul în care Coordonatorul naţional şi Comisia Naţională acceptă cererea, Şcoala va primi o cerere de înscriere, spre a fi completata şi returnată Comisiei Naţionale. Şcoala va desemna o persoană de contact care va trimite rapoarte anuale.
Cererea de înscriere constituie un contract moral între Şcoală şi UNESCO, neavând nicio implicaţie financiară. Este însoţită şi de un act oficial semnat de Comisia Naţională şi de Şcoală şi sunt necesari 2-3 ani de probă.
Elevii şi profesorii din Şcolile Asociate UNESCO vorbesc de prestigiul pe care îl conferă apartenenţa la o reţea globală sub egida UNESCO. Se simt ca o "parte a soluţiei şi nu a problemei", aşa cum s-a exprimat un elev ce a participat la Proiectul Marea Baltică. Schimburile între ţări adâncesc cunoaşterea şi înţelegerea altor culturi. Este încurajată încheierea unor parteneriate între şcoli, iar pentru facilitarea acestor contacte, pachetul ASPnet este trimis tuturor şcolilor.
Pentru profesori, este o sursă de motivaţie şi inspiraţie să muncească şi să împărtăşească experienţa în cadrul proiectelor comune cu alţi colegi din toată lumea şi la toate nivelurile de educaţie spiraţie. Pentru elevi, oportunitatea de a-şi asuma responsabilităţi şi de a dezvolta diferite aptitudini este o pregătire excelentă pentru maturitate. Şcolile Asociate îşi îmbunătăţesc astfel conţinutul curriculei la nivel şcolar şi dezvoltă metode participative de predare şi învăţare. Pentru a le ajuta să realizeze acest lucru, UNESCO le trimite periodic publicaţii ale ASPnet sau ale partenerilor fiecărei şcoli de acest tip.
|
| Contact: |
| |
| Dna Lucreţia Baluţă |
| Coordonator Naţional al ASP |
|
| Str.Anton Cehov 8, sector 1 |
| 011998 Bucureşti |
| Tel: 40/21/231.13.33 ; 40/21/231.32.24. |
| fax: 40/21/230.76.36 |
| E-mail: lucretia@cnr-unesco.ro |
|
|