Călătorie prin geoparcuri
Articol publicat pe 02-06-2026Călătorie prin geoparcuri, eveniment desfășurat pe 13 mai 2026 la Cinema Muzeul Țăranului – Studio Horia Bernea, a fost o celebrare a patrimoniului natural și cultural al României și o invitație la descoperirea unor teritorii în care geologia, natura și oamenii formează spații vii. Realizat de Rețeaua Geoparcurilor din România prin Asociația Kogayon alături de Comisia Națională a României pentru UNESCO, evenimentul a reunit lansarea filmului documentar Călătorie prin geoparcuri și a albumului fotografic omonim, ambele semnate de Daniel Mîrlea – un proiect unic, conturat în ritmul anotimpurilor și al luminii, în toate cele patru geoparcuri UNESCO – validate sau aspirante – din țară.
Cele patru teritorii aflate în prim-plan – Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte și Geoparcul aspirant UNESCO Carpaterra – sunt prezentate ca universuri distincte, fiecare cu propriile povești, peisaje, tradiții și comunități. Documentarul transformă aceste locuri în narațiuni vizuale despre identitate, responsabilitate și frumusețea patrimoniului trăit. Este mai mult decât un film: este o invitație la redescoperirea României prin ochii celor care îi protejează patrimoniul.
Un moment esențial din debutul serii l-a reprezentat alocuțiunea doamnei Diana Buzoianu, Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, care a vorbit despre recenta modificare legislativă ce clarifică statutul geoparcurilor. Noua reglementare precizează faptul că geoparcurile nu sunt arii naturale protejate, ci teritorii de dezvoltare durabilă. Ele se hrănesc din energia oamenilor, din colaborarea dintre asociații, școli, universități, muzee, administrații publice și mediul privat. Această clarificare elimină confuziile care au blocat în trecut inițiative locale și deschide calea pentru o dezvoltare coerentă și profesionistă a rețelei naționale de geoparcuri. Au luat apoi cuvântul doamna Alina Mazilu, expert Subcomisia Știință în cadrul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, care a dat glas mesajului transmis de doamna Ligia Deca, Secretar General al CNR; doamna Flavia Popa, din partea BRD – Groupe Société Générale, partenerul strategic al proiectului; domnul Florin Stoican, președintele Asociației Kogayon și directorul Geoparcul Aspirant UNESCO Oltenia de Sub Munte; domnul Cristian Ciobanu, vice-coordonator al Rețelei Europene a Geoparcurilor (EGN) și directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului; doamna Irina Țîrdea, coordonator local al Geoparcului UNESCO Ţinutul Buzăului; domnul Cătălin Cantor, directorul Geoparcului Aspirant UNESCO Carpaterra, precum și regizorul și fotograful Daniel Mîrlea.
Călătorie prin geoparcuri nu reprezintă doar un proiect cultural, ci și un instrument de educație și conștientizare, un mod de a aduce mai aproape de public frumusețea și valoarea unor teritorii care merită protejate și promovate. Este o celebrare a splendorilor naturii, dar și a oamenilor care, prin eforturi tăcute și consecvente, transformă geoparcurile în spații ale cunoașterii, creativității și speranței. Într-un an aniversar pentru UNESCO în România, momentul a oferit o perspectivă clară: patrimoniul nu este doar ceea ce moștenim, ci și ceea ce construim împreună.

















