Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. UNESCO consideră că educația este un drept al omului pentru toți pe tot parcursul vieții și că accesul la educație trebuie să fie însoțit de calitate. Organizația este singura agenție a Organizației Națiunilor Unite cu un mandat care acoperă toate aspectele educației. I s-a încredințat sarcina de a conduce Agenda globală pentru educație 2030 prin intermediul Obiectivului 4 de dezvoltare durabilă.
Educația: „un drept inalienabil al omului. Este un proces de-a lungul vieții, care privește întreaga societate, prin care fiecare persoană învață și își dezvoltă la maximumul posibil potențialul, întregul ansamblu al personalității, își dezvoltă simțul demnității, talentele și abilitățile mentale și fizice, în contextul și pentru beneficiul comunităților și ecosistemelor locale, naționale și transnaționale/regionale” în conformitate cu "Recomandarea privind educația pentru pace și drepturile omului, buna înțelegere internațională, cooperare, libertățile fundamentale, cetățenia globală și dezvoltarea durabilă" (2023).
https://www.unesco.org/en/education
Teme
- Învățare pe parcursul intregii vieți
- Educaţie pentru dezvoltare durabilă
- Educație pentru pace și non-violență
- Educaţie pentru cetătenie globală
- Educaţie interculturală
- Educație pentru drepturile omului și libertățile fundamentale
- Educaţie pentru patrimoniul cultural
- Educație pentru și prin arte și cultură
- Educație pentru și prin științe (STEM)
- Noile tehnologii și Inteligența artificială în educație
- Activități adresate fetelor și femeilor
Contexte de învățare
- educația formală
- educația non-formală
- educația informală
Nivel de educație
- îngrijirea și educația timpurie
- învățământul primar și secundar
- învățământul superior
- învățământul/formarea tehnică și profesională (TVET)
- formarea profesorilor
- educația adulților

