Celebration of the Inspiring Leadership of Women in Multilateralism
Articol publicat pe 24-09-2025Delegația Permanentă a României pe lângă UNESCO a organizat, în parteneriat cu Ambasada României la Paris, la data de 16 septembrie a.c., evenimentul intitulat „Celebration of the Inspiring Leadership of Women in Multilateralism”, dedicat promovării rolului femeilor în diplomația multilaterală și consolidării leadershipului feminin în forurile internaționale.
Evenimentul a reunit 32 de doamne ambasador la UNESCO, reprezentând toate regiunile geografice, și s-a desfășurat sub forma unui dialog deschis moderat de ambasadoarea României la UNESCO, Simona-Mirela Miculescu, în calitatea sa de președintă a Conferinței Generale a UNESCO. Discuțiile s-au concentrat pe explorarea potențialului transformator al leadershipului feminin în cadrul multilateral, cu accent pe avansarea egalității de gen.
Evenimentul a debutat cu un cuvânt de bun venit din partea doamnei Ioana Bivolaru, Ambasador al României în Franța, care a subliniat importanța inițiativei și progresele femeilor în diplomație, reflectate în echipa preponderent feminină a Ambasadei și a Institutului Cultural Român la Paris, cât și de faptul că, pentru prima dată în istorie, toate misiunile diplomatice române de la Paris sunt conduse de femei.
În discursul său, Președinta Conferinței Generale a evidențiat faptul că, deși creșterea numărului femeilor ambasadoare al UNESCO reprezintă un progres semnificativ, aceste realizări rămân fragile, întrucât rolul femeilor nu poate fi redus la o simplă cifră, într-un context în care riscul de regres este unul real, iar discursurile misogine se multiplică.
Aceasta a arătat că adevăratul obiectiv constă pe de o parte, în păstrarea și consolidarea progreselor obținute, iar pe de altă parte în transformarea prezenței feminine într-un motor de schimbare, capabil să construiască un viitor de pace și oportunități pentru generațiile viitoare, unde educația, cultura, știința și informația de calitate să fie accesibile tuturor.
Ambasadoarea României la UNESCO a folosit acest prilej pentru a invita participantele să se alăture inițiativei sale de dezvoltare a platformei pe care a lansat-o pe canalul YouTube „Mentors on Multilateralism” sub egida Președinției Conferinței Generale, concepută pentru a inspira noile generații și pentru a spori vizibilitatea leadershipului feminin în domeniul diplomației.
Momentul central al evenimentului l-a constituit intervenția doamnei Michèle Ramis, Președinta Comisiei Naționale Franceze pentru UNESCO, diplomat de carieră cu o experiență diversă, care a îmbinat responsabilități bilaterale de rang înalt cu o activitate multilaterală de substanță. În mesajul său, aceasta a subliniat că drepturile femeilor au nevoie de sistemul multilateral pentru a progresa, în timp ce sistemul multilateral are nevoie de implicarea femeilor pentru a-și atinge eficiența. Totodată, aceasta a arătat că diplomațiile feministe au un rol transformator și pot favoriza atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Cu ocazia marcării a 30 de ani de la Conferința Mondială a Femeilor de la Beijing, a exprimat îngrijorarea privind ritmul insuficient al progreselor și chiar existența unor reculuri în privința drepturilor femeilor, fenomen ce confirmă că acestea nu sunt niciodată definitiv câștigate și necesită o mobilizare constantă.
Președinta Comisiei Naționale Franceze pentru UNESCO a subliniat că un multilateralism eficient nu poate fi conceput fără implicarea deplină a femeilor, care nu se rezumă la o chestiune de reprezentativitate, ci constituie o condiție esențială pentru pace, securitate și justiție internațională. Prosperitatea globală și construcția unei păci durabile nu pot fi concepute decât prin implicarea femeilor pe deplin, în condiții de egalitate cu bărbații, obiective care devin realizabile doar prin participarea întregii umanități.
Evenimentul a generat un schimb de idei consistent și dinamic, care a demonstrat valoarea adăugată a unei platforme informale de dialog între ambasadoarele la UNESCO. Au urmat intervențiile E.S. Judith Mulenga (Zambia), E.S. Kerstin Pürschel (Germania), E.S. Rachel Annick Ogoula Akiko (Gabon), E.S. Leena Al-Hadid (Iordania), E.S. Hajo Sani (Nigeria) și E.S. Manisha Gunasekera (Sri Lanka).
Dezbaterea a reliefat rolul unic al UNESCO, instituție pentru care egalitatea de gen constituie o prioritate globală, precum și importanța educației de calitate, esențială pentru accesul femeilor la poziții de conducere. Au fost formulate propuneri concrete privind integrarea constantă a referințelor la egalitatea de gen în intervențiile publice și celebrarea anuală a Zilei internaționale a femeilor în multilateralism (25 ianuarie).
Evenimentul a demonstrat angajamentul României de a promova în mod constant tema egalității de gen și a leadershipului feminin pe agenda multilaterală, reafirmând profilul țării noastre ca actor activ și credibil în cadrul UNESCO, precum și un prilej de promovare a candidaturii la Consiliul Executiv.