Anul 2023 marchează aniversarea a 20 de ani de la adoptarea Convenției pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (2003). Noțiunea de „Patrimoniul cultural imateral” este un concept creat și promovat de UNESCO demonstrând interesul pentru protejarea culturii tradiționale manifestat de statele-membre ale acestei prestigioase organizații internaționale. Atenția acordată acestui tip de patrimoniu se conturează încă din anul 1989, atunci când UNESCO enunța
Recomandările pentru Salvgardarea Culturii Tradiționale și a Folclorului, încurajând statele membre să-și protejeze literatura orală, meșteșugurile, ritualurile etc. Pentru a asigura acestei categorii de patrimoniu același statut cu cel de care se bucură, la nivel global, Patrimoniul Mondial UNESCO, „cultura tradițională și folclorul” au fost denumite, în Convenția pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a UNESCO din 2003, „patrimoniu cultural imaterial”. România a fost printre primele state care au ratificat această convenție. România are în prezent nouă elemente înscrise în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, printre ultimele înscrise figurând și „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova”.
Plecând de la acest context general, Comisia Națională a României pentru UNESCO organizează în perioada 20-23 iunie 2023 evenimentul COSTUMUL POPULAR – TRADIŢIE ŞI MODERNITATE. Scopul evenimentului este acela de a pune în oglindă elementele de tradiție specifice portului popular (materiale, tehnici de coasere, motive ornamentale) cu formele contemporane de (re)interpretare. Evenimentul a început pe 20 iunie, cu vernisarea expoziției foto și de costume a artistei Iraida Florea a cărei opera este o pledoarie deopotrivă pentru păstrarea tradiției, dar și pentru deschiderea către modernitate. În deschiderea evenimentului au vorbit doamna Antoaneta-Georgiana Bolchiş, Secretar de Stat în Ministerul Educației și domnul Remus Negoi, Vicepreşedinte, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. Au intervenit cu prezentări despre istoria și semnificația costumului popular domnul Virgil Niţulescu, Manager Muzeul Ţăranului Român și Silviu Ilea, Muzeograf Muzeul Ţăranului Român. Reuniunea a fost moderată de doamna Madlen Șerban, Secretar General CNR UNESCO, care a prezentat activitatea instituției de promovare a
patrimoniului național înscris în listele UNESCO.
Un material audio realizat de Madălina Diaconu poate fi ascultat pe
podcastul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Evenimentul s-a încheiat cu un excepțional moment artistic susținut de ansamblul cameral Violoncellissimo sub bagheta maestrului Marin Cazacu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu”.
O parte din expoziția artistei Iraida Florea este prezentă în
catalogul digital al evenimentului. Expoziția poate fi vizitată
până pe 23 iunie între orele 11.00-15.00, la sediul CNR UNESCO, strada Anton Cehov, nr 8, Sector 1 București.
Concept și coordonare eveniment: Iulia Jugănaru