Delta Dunării - Delta lui Ivan Patzaichin
Articol publicat pe 17-09-2024
În perioada 6 - 10 septembrie s-a desfășurat, la Tulcea, Festivalul anual Ivan Patzaichin, organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
Sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, la data de 06 septembrie, s-a desfășurat Conferința națională a Punctelor Gastronomice Locale din România, în organizarea Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 (inițiatorul conceptului de PGL) împreună cu Asociația Gastro Local.
Scopul acestei Conferințe a fost punerea pe agenda publică a importanței practicilor culinare ca păstrătoare de tradiție, adaptabile și ancorat în contemporaneitate, liant intercultural și generator de bunăstare.
În cadrul întâlnirii, Doamna
Madlen Șerban, Secretarul General al CNR UNESCO, a propus un parteneriat pentru valori care au fost și vor fi reperele dezvoltării comunitare în teritoriul actual al Deltei Dunării și nord-estul Dobrogei. Acest teritoriu este marcat de diversitatea etniilor, fiecare cu tradițiile și patrimoniul ei cultural imaterial. Identitatea, obiceiurile și cultura tradițională, pământul, istoria, neamul, limba și strămoșii sunt valori universale pe care locuitorii le respectă prin solidaritate și colaborare pentru dezvoltarea comunităților lor.
Evenimentele din cadrul Festivalului au inclus proiecţia filmului "Ivan - omul cu rădăcini în ape", regizat de Ana Preda - TVR, concerte, concursuri de vâslit pe lacul Ciuperca, dar şi caravana „Apele unite ale României”, în timpul căreia aproape 70 de persoane au padelat, pe o distanță de peste 50 de kilometric, pe Dunăre.
La data de 10 septembrie, la Muzeul Ivan Patzaichin - Centru de Inovare Comunitară, a avut loc lansarea Proiectului “Eco-monografii, de și pentru copii”, coordonat de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23. Proiectul vizează implicarea în activități interactive de educație ecologică a aproximativ 175 de elevi din unități de învățământ din județul Tulcea. Printre acestea se numără și școli UNESCO – Școala Gimnazială Crișan, Liceul Jean Bart Sulina, Liceul Gheorghe Murgoci Măcin și Colegiul Spiru Haret din Tulcea.
De asemenea, cu sprijinul Fundației Orange, la Muzeul Ivan Patzaichin a avut loc lansarea unui “Digital Centre” care va funcționa pentru profesorii din Deltă.
Misiunea muzeului, hub cultural și de sustenabilitate situat în inima Deltei Dunării, zonă înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, este aceea de a celebra moștenirea lui Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari canoiști din istorie. Născut în 1949 la Mila 23, el a câștigat patru medalii olimpice de aur și numeroase campionate mondiale de-a lungul ilustrei sale cariere, între 1968 și 1984. Simbol al perseverenței și al spiritului sportiv, Patzaichin este o figură națională îndrăgită care, după pensionare, s-a dedicat promovării sporturilor nautice, a ecoturismului și a conservării mediului în Delta Dunării.