„Enescu în școli și comunități” – muzica, patrimoniul și educația, în dialog cu tinerii de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din București
Articol publicat pe 22-10-2026Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din București, membru al rețelei școlilor asociate UNESCO (ASPnet), a găzduit marți, 21 octombrie, o nouă ediție a programului cultural-educativ „Enescu în școli și comunități”, o inițiativă dedicată apropierii tinerilor de muzica clasică și de valorile patrimoniului cultural românesc și universal.
Inițiat de Artexim, organizatorul Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, programul propune o întâlnire vie și interactivă cu universul muzicii, oferindu-le elevilor oportunitatea de a descoperi frumusețea muzicii de cameră, de a se familiariza cu instrumente de patrimoniu și de a intra în dialog direct cu artiști consacrați. Prin spectacole-atelier, recitaluri interactive și experiențe artistice menite să stimuleze curiozitatea și sensibilitatea estetică, muzica devine un instrument de cunoaștere, inspirație și apropiere între generații.
Evenimentul se înscrie în programul aniversar „UNESCO 70 România. Celebrăm trecutul, clădind împreună viitorul”, dedicat împlinirii a 70 de ani de la aderarea României la UNESCO. În acest context, întâlnirea dintre elevii rețelei ASPnet și moștenirea artistică a lui George Enescu capătă o semnificație aparte, reafirmând rolul educației culturale în formarea tinerilor și în transmiterea valorilor care definesc identitatea și patrimoniul nostru comun.
Prin astfel de inițiative, Comisia Națională a României pentru UNESCO susține deschiderea școlii către cultură, dialog și creativitate, încurajând experiențele educaționale care îi apropie pe tineri de marile repere ale culturii naționale și universale.
Vă invităm să urmăriți interviurile realizate de Mădălina Corina Diaconu cu:
- Cristina Uruc, manager al Artexim
- Gabriela Gabor, coordonator național ASPnet,
- Valentina Liurcă, profesor fizică, Liceul Teoretic "Dante Alighieri"
O întâlnire în care muzica depășește granițele scenei și devine parte a experienței educaționale, cultivând sensibilitatea, creativitatea și respectul pentru patrimoniul cultural.








_27-05.jpg)
