Expoziție etnografică: CĂMAȘA CU ALTIȚĂ din Geoparcul Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului”
Articol publicat pe 16-06-2022
Comisia Naţională a României pentru UNESCO are plăcerea de a anunţa un eveniment deosebit organizat în vederea promovării și conservării patrimoniului imaterial al Geoparcului Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului” de către Consiliul Județean Buzău, prin Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Buzăului” în perioada 15 iunie – 19 august 2022.
Expoziția CĂMAȘA CU ALTIȚĂ din Geoparcul Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului” prezintă 34 de cămăși de pe cele 5 văi ale geoparcului, piese unice aflate în colecții private sau în patrimoniul comunelor:
- Valea Râmnicului: Comuna Valea Salciei, Mariana Trif (Bisoca), Asociația Zestrea Bisoceană
- Valea Slănicului: Amelia Papazissu – Tezaur Uman Viu UNESCO (Beceni), Cecilia Petrescu (Mânzălești), Elena Moroianu (Lopătari), Anișoara Brebeanu (Lopătari)
- Valea Sărățelului: Asociația Tradiții pentru Viitor (Scorțoasa)
- Valea Bălănesei: Mariana Bălălău (Odăile)
- Valea Sibiciului: Cristina Delciza Mareș
În memoria meșterului popular Adela Petre, care a contribuit prin creațiile sale la fundamentarea Geoparcului „Ținutul Buzăului”, sunt expuse cămăși cu altiță din colecția lăsată moștenire nepoatei sale, Cristina Delciza Mareș. Născută pe Valea Sibiciului, doamna Adela Petre și-a dedicat viața artei populare, autoritățile române declarând-o în timpul vieții „Tezaur uman viu” UNESCO.
Manifestarea este organizată cu prilejul Zilei Universale a Iei și constituie un mesaj de susținere a inițiativei includerii cămășii cu altiță în în lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial al umanității UNESCO.
Expoziția poate fi vizitată de Luni până Vineri, la Galeriile de Artă Buzău. Accesul publicului este liber.