Festivalul Hîdîrlez, ediția 2026
Articol publicat pe 31-05-2026În perioada 29–31 mai 2026, Plaja Turquoise din stațiunea Venus a găzduit Festivalul Hîdîrlez 2026, organizat de Uniunea Democrată Tătară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate comunității tătare și turce din Dobrogea, festivalul a celebrat sosirea verii și renașterea naturii printr-un program amplu de competiții, demonstrații, ateliere și momente artistice.
Sărbătoare recunoscută în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, Hîdîrlez a pus în prim-plan jocuri și practici tradiționale care exprimă identitatea culturală a comunității, de la concursuri și demonstrații de Mangala, Toguzkumalak și Bestemshe, până la probe sportive precum luptele Kureș, Taiak Tartis (lupta cu bățul) și Arkan Tartiu (trasul funiei). Programul a fost completat de ateliere creative precum și de spectacole de muzică și dansuri tradiționale, care au dat festivalului o atmosferă deopotrivă festivă și identitară.
Prin diversitatea activităților sale, Festivalul Hîdîrlez 2026 a confirmat încă o dată rolul esențial al tradițiilor vii în păstrarea memoriei culturale și în transmiterea patrimoniului către noile generații. La finalul manifestărilor, Codrin Tăut, reprezentant al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, a participat la ceremonia de premiere, înmânând distincții participanților.



_19-40.jpg)

_19-40.jpg)
_19-40.jpg)
