Mondiacult 2025, în dezbatere la CNR UNESCO
Articol publicat pe 09-10-2025În cadrul programului Porți deschise, Comisia Națională a României pentru UNESCO a organizat o masă rotundă dedicată prezentării și dezbaterii rezultatelor Conferinței Mondiale privind Politicile Culturale – MONDIACULT 2025, desfășurată sub egida UNESCO între 29 septembrie și 1 octombrie 2025.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai rețelelor și instituțiilor naționale afiliate UNESCO: școlile din rețeaua ASPnet, Catedrele UNESCO, Asociațiile și Cluburile pentru UNESCO, precum și reprezentanți ai Orașelor Creative UNESCO din România.
Întâlnirea a fost deschisă de doamna Ligia Deca, Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, care a oferit o panoramare a mesajelor-cheie și a concluziilor recentei Conferințe MONDIACULT 2025, subliniind importanța consolidării dialogului îăntre educație și cultură. Codrin Tăut, expert al Subcomisiei Cultură, a prezentat contextul și evoluția istorică a procesului MONDIACULT, de la prima conferință desfășurată în anul 1982 până la actuala ediție din 2025, evidențiind modul în care prioritățile UNESCO în domeniul culturii s-au adaptat noilor provocări globale.
Doamna Cristina Cotenescu, Punct Focal pentru Convenția 2025 în cadrul Ministerului Culturii, a prezentat în detaliu rezultatele conferinței, analizând principalele direcții de acțiune și recomandările formulate de statele membre.
Cu prilejul acestei întâlniri, Comisia Națională a României pentru UNESCO a lansat traducerea în limba română a Documentului final MONDIACULT 2025, cu scopul de a facilita accesul publicului și al partenerilor instituționali la concluziile și orientările acestei importante reuniuni internaționale.
Comisia Națională a României pentru UNESCO mulțumește doamnei Cristina Cotenescu și Ministerului Culturii pentru sprijinul acordat în organizarea acestei întâlniri.