Noaptea Albă a Tudorului 2026
Articol publicat pe 27-05-2026Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, școală asociată UNESCO din anul 2022, a marcat Ziua Internațională a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare prin Artă și Cultură, cu ocazia desfășurării proiectului „Noaptea Albă a Tudorului”, inclus în cadrul Noaptii Europene a Muzeelor.
Proiectul, aflat la cea de-a VIII-a ediție, își propune să susțină educația, dezvoltarea personală și profesională, precum și creativitatea copiilor și tinerilor, prin organizarea unor activități cultural-artistice și științifice care promovează pregătirea și învățarea nonformală prin cultură, știință și artă. Anul acesta, evenimentele s-au desfășurat sub patronajul CNR UNESCO.
Sub deviza „Identitate și Destin. Sunt ceea ce aleg!”, activitățile — mese rotunde, dezbateri, ateliere de creație și expoziții, concursuri tematice, ceainării literare, activități de voluntariat, lecții deschise, ghidaj muzeal, workshop-uri de IT și robotică, manifestări cultural-artistice, miniconcerte, ateliere de teatru, dans, fotografie și design vestimentar, lecturi publice și lansări de carte — s-au desfășurat atât în incinta școlii, cât și în spațiile instituțiilor partenere.
Seria de evenimente a debutat cu lansarea unei apariții editoriale de excepție, semnată de Daris Mănescu și Maria Mănescu: volumul „Colegiul Național «Tudor Vladimirescu» din Târgu Jiu — File de istorie la 135 de ani de la întemeiere”, lansat la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” Gorj. În cadrul evenimentului au susținut alocuțiuni: Cristina Goanță, director al Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”. Albinel Firescu, etnograf al muzeului județean, Claudiu Constantin Mărăcine, profesor CNTV, Sorin Liviu Damean, decanul Facultății de Științe Sociale, Universitatea din Craiova, Gabriela Gabor, expert subcomisia educație, CNR UNESCO, Daris Mănescu și Maria Mănescu, autorii volumului.
De asemenea, elevii au participat la conferința „Literatura contemporană în contextul provocărilor actuale”, inclusă în programul Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”. Evenimentul a fost organizat de Uniunea Scriitorilor din România, iar invitații care au dialogat cu elevii au fost scriitorii Daniel Cristea-Enache, Angelo Mitchievici, Cristian Pătrășconiu și Gabriel Chifu.
În fiecare sală de clasă s-au desfășurat activități dedicate domeniilor în care elevii colegiului s-au remarcat: experimente științifice, piese de teatru, dezbateri, activități de istorie și proiecte de promovare a identității culturale și a patrimoniului european.
Totodată, elevii CNTV s-au unit pentru a transmite un mesaj artistic prin participarea la un flashmob organizat de Consiliul Școlar al Elevilor, marcând astfel 135 de ani de la înființarea liceului.





