Patrimoniul Imaterial în dezbatere la Muzeul Astra
Articol publicat pe 27-09-2023
În perioada 27-29 octombrie, la Muzeul Astra din Sibiu se desfășoară simpozionul Costume și Colecții în Contextul Patrimoniului Cultural la care participă peste 70 de specialişti din România și din străinătate. Manifestarea este organizată în contextul aniversării a 20 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial și are drept arie tematică costumului tradițional, analizat atât din prespectiva identitară și etno-culturală, dar și din cea a reducerii riscurilor şi a conservarii colecțiilor de patrimoniu.
„Seminarul invită la o reflecție asupra modului în care patrimoniul cultural imaterial legat de „meșteșugurile costumului” este conștientizat, analizat și promovat în spațiul public. Care sunt actorii și spectatorii privilegiați, instituțiile, asociațiile care pot contribui la o educație aplicată asupra valorii patrimoniale a acestui obiect cultural în comunitățile, grupurile în care meșteșugul, activitatea de creare este viabilă, dar și dincolo de acestea, în societatea civilă în ansamblul ei? Care poate fi rolul costumului etnic în calitate de patrimoniu viu, în contextul definirii acestuia în Convenția UNESCO din 2003, în societatea viitorului?” a declarat domnul Ciprian Ștefan, director general Muzeul Astra.
Simpozionul Costume și Colecții în Contextul Patrimoniului Cultural se desfășoară sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Programul manifestării, în documentul atașat.
Documente