Premiile Internaționale L’Oreal pentru Femeile din Științe 2026
Articol publicat pe 22-06-2025
Comisia Națională a României pentru UNESCO are plăcerea să vă informeze că, în cadrul Programului L’Oréal-UNESCO Pentru Femeile în Știință, este deschis apelul pentru nominalizări pentru Premiile Internaționale 2026.
Ediția din 2026 a premiilor va desemna cinci cercetătoare remarcabile în domeniul științelor vieții și cele ale mediului. Fiecare dintre cele cinci laureate va primi un premiu în valoare de 100 000 de euro pentru contribuția sa la progresul cercetării științifice.
De la începutul programului (1998), premiile L’Oréal-UNESCO pentru femei în știință au onorat 137 de laureate, dintre care șapte au câștigat și Premiul Nobel.
Oamenii de știință din întreaga lume sunt invitați să propună candidate pentru Premiile Internaționale 2026, iar un juriu internațional format din oameni de știință eminenți va face selecția finală.
invitația la nominalizări se adresează tuturor oamenilor de știință renumiți și instituțiilor partenere din România, care ar putea propune candidate.
Candidaturile trebuie depuse până vineri, 4 iulie 2025, prin intermediul platformei online dedicate:
Platforma este singurul instrument pentru depunerea candidaturilor și monitorizarea procesului de selecție. Nu se acceptă candidaturi pe suport de hârtie.
Persoanele care propun candidaturi vor trebui să se conecteze la platformă și să încarce toate documentele necesare pentru a depune candidatura. Persoanele care au propus candidaturi în edițiile anterioare vor fi rugate să își reseteze parola la prima conectare, din motive de securitate a datelor și în conformitate cu Regulamentul general privind protecția datelor. Persoanele care propun candidaturi pentru prima dată vor trebui să creeze un nume de utilizator și o parolă.
Nominalizările vor fi evaluate în funcție de contribuția remarcabilă a proiectului de cercetare propus la progresul general al științei, de impactul cercetărilor aplicantei în domeniul de expertiză, de noutatea și rezultatele așteptate, precum și de recunoașterea de către colegii din aceeași disciplină.
De 25 de ani, Fundația L’Oréal și UNESCO încurajează participarea femeilor la știință și, anual, premiază excelența științifică a patru, respectiv cinci tinere cercetătoare, fiecare dintr-o regiune importantă a lumii. Până acum, în cele 14 ediții consecutive de la lansare, în cadrul programului au fost premiate 42 de cercetătoare din România, cu burse în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei, investiți în activitatea acestora.
Bursele L’Oréal – UNESCO ”For Women in Science” se acordă anual la nivel național sau regional, în ceremonii organizate în 117 țări. 275 de tinere cu contribuții majore in domeniul științific, beneficiază în fiecare an de programe de bursă naționale sau regionale. Dintre acestea, cele mai promițătoare 15 femei de știință sunt selectate în cadrul programului Internațional Rising Talents.
Anual, cinci femei de știință primesc premiul L’Oréal – UNESCO ”For Women in Science” Award pentru activitatea desfășurată în domeniul lor, Științele Vieții, Științele Exacte sau Computer Science. Fiecare laureată primește câte un premiu de 100.000 euro.
Premiile și Programele L Oreal:
Din 1998, Premiile Internaționale L’Oréal-UNESCO Pentru Femei în Știință au recompensat 132 de laureate, femei excepționale care au realizat progrese remarcabile în cercetarea științifică. Șapte dintre ele au primit și Premiul Nobel.
În fiecare an, programul L’Oréal-UNESCO Pentru Femei în Știință evidențiază excelența științifică și încurajează talentul prin:
Premiile internaționale L’Oréal-UNESCO Pentru Femei în Știință, acordate în fiecare an unui număr de cinci femei de știință remarcabile – câte una din fiecare dintre următoarele regiuni: Africa și statele arabe, Asia și Pacific, Europa, America Latină și Caraibe, America de Nord – pentru contribuția lor la cercetare, puterea angajamentului lor și impactul asupra societății.
Premiile L’Oréal-UNESCO Pentru Femei în Știință Talente Internaționale în Ascensiune, acordate anual unui număr de 15 tinere femei de știință promițătoare, la nivel de doctorat sau postdoctorat, aceste premii încurajează cooperarea științifică internațională și dezvoltarea rețelelor interculturale.
Programele naționale și regionale L'Oréal-UNESCO Pentru Femeile în Știință pentru tinere talente. Implementate de filialele L'Oréal din întreaga lume, cu sprijinul comisiilor naționale și al birourilor locale ale UNESCO, rețeaua de programe naționale și regionale are ca scop promovarea și încurajarea tinerelor cercetătoare care reprezintă viitorul științei, ajutându-le să-și continue cercetările în instituții din țara lor sau din străinătate.
De la crearea sa, programul L'Oréal-UNESCO „Pentru femei în știință” a sprijinit peste 4.400 de femei cercetătoare, recompensând excelența științifică și inspirând generațiile tinere de femei să urmeze o carieră în știință prin intermediul Premiilor Internaționale „Pentru femei în știință” și al programelor pentru tinere talente, care acoperă peste 140 de țări. Acesta a devenit un punct de referință al excelenței științifice la scară internațională.