Prima Conferință Mondială privind Educația timpurie
Articol publicat pe 26-01-2015
Moscova a fost gazda perfecta pentru 1000 de participanti din 173 state membre ale UNESCO, care pentru prima data, au dezbatut problemele educatiei timpurii – ceea ce inseamna, potrivit standardelor internationale – educatia copiilor cu varste intre 0-8 ani, care au luat parte la Prima Conferinta Mondiala din domeniu.
In organizarea comuna a Ministerului Invatamantului din Federatia Rusa cu sprijinul Primariei orasului Moscova, UNESCO a reusit transpunerea in practica a acestei Conferinte, care s-a desfasurat in perioada 26-29 septembrie 2010, o mai veche si draga ideie a Directorului General al UNESCO pina in octombrie 2009, dl. K Matsura.
Deschiderea oficiala a fost facuta de d-na Irina Bokova, Directorul General al UNESCO, care a schitat si directiile de dezvoltare a educatiei timpuri, preocupare a UNESCO prin programele Subcomisiei Educatie, preocupare care se inscriie in Educatia pentru Toti, asa cum a fost redactata inca din anul 2000 prin Conferinta de la Dakar, Obiectivul prioritar I. Intilnirea de la Moscova a insemnat o trecere in revista a schimbarilor si progresul realizat in conceptul de Educatie Timpurie care include preocuparile pentru sanatate si nutritie in paralel cu implementarea programelor educationale care vizeaza egalitatea de sanse pentru fetite si baieti, o mai buna calitate a vietii. Educatia timpurie inseamna grija si educatie in spiritul pacii, intelegerii, non-discriminarii si in armonie cu natura, recunoscindu-se in acelasi timp dreptul la copilarie, la protectia copiilor. Accentul cel mai pregnant a fost pus, de-a lungul celor 3 zile de dezbateri pe idia ca ei, copii sunt viitorul omenirii, in ei trebuie sa investim, in ei cladim viitorul unei natii, a omenirii. De altfel, logoul acestei Prime Conferinte Mondiale a fost „Sa construim viitorul omenirii”.
Alaturi de Discursul atit de important al d-nei Bokova, au mai avut interventii Ministrul adjunct al Invatamantului din Federatia Rusa, Primarul Orasului Moscova, alti oameni de seama precum: prima doamna a Azerbaijean-ului, mesajul primei doamne a Rusiei, precum si reprezentanta tarii gazda in Consiliul Permanent al UNESCO. O suita de numeroase dezbateri tematice au avut loc in aceasta perioada, incluse in termenul general: de Evenimente Speciale, insotite de Expozitii de carti, jucarii, jocuri, lansari de carte ale unor Organizatii ale ONU, precum UNICEF, sau organizatii internationale precum „Salvati copii”, „Step by step” si, firesc, numeroase ONG-uri si edituri din tara gazda cu preocupari in domeniu.
Circa 15 Evenimente Speciale, au fost gindite ca o prima punere in practica a obiectivelor Conferintei, ca un schimb important de idei, de bune practici, de socializare, au insotit dezbaterile in plen. Ilustrative ar fi citeva din ele: Educatia timpurie intr-o lume multiculturala, Invatarea intergeneratii si Alfabetizarea parintilor, Cresterea standardelor un Educatia Timpurie prin creativitate, implicrea de resurse materiale si programe sustenabile, Recunoasterea rolului special al Calculatorului in educatia timpurie, Succesul la scoala depinde de calitatea educatiei timpurii sau Colaborarea strinsa cu parintii in educatia copilului mic, Crearea de oportunitati reale pentru integrarea copiilor afectati de HIV/SIDA, etc. Vizite in unele gradinite din Moscova si spectacolul oferit de prescolari tuturor participantilor la Prima Conferinta Mondiala din domeniul educatiei Timpurii a fost o completare fericita a evenimentului numarul unu mondial din Capitala Federatiei Ruse. Citeste mai mult : http://www.cnr-unesco.ro