„Priviţi cerul înstelat!” Rezultatele concursului regional „Luceafărul”, ediţia a IV-a
Articol publicat pe 30-03-2017
Ediţia a IV-a a Concursului Regional „LUCEAFĂRUL” a fost organizată în perioada ianuarie-martie 2017, în parteneriat, de Asociaţia Astronomică „Sirius”- Club UNESCO, Societatea Ştiinţifică „Orion” Tulcea, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad şi „GRAI ROMÂNESC” – PLATFORMĂ INTERNAŢIONALĂ DE ARTĂ, LITERATURĂ, POEZIE / ARHIVA LITERARĂ. Manifestarea face parte din activităţile proiectului AAS „Priviţi cerul înstelat!” implementat din anul 2014 sub egida Uniunii Astronomice Internaţionale (UAI) şi este inclusă în Programul activităţilor cultural-artistice aprobat pentru luna martie 2017 de Consiliul Local Bârlad.
Această competiţie lansează elevilor de gimnaziu şi de liceu invitaţia de a-şi folosi talentul şi creativitatea artistică în realizarea unor lucrări literare pe teme cosmogonice. Unul dintre motivele cuprinse de această temă şi care s-au regăsit în lucrările înscrise în concurs este proporţia gigantică a spaţiului şi timpului universal, în fapt viziunea asupra Cosmosului în antiteză cu fiinţa umană neînsemnată şi muritoare, evoluţia Cosmosului, armonia născută din rotirea aştrilor şi perspectiva mitologică.
Concursul a demonstrat interesul elevilor pentru afirmarea valorii lor, pentru posibilitatea de a se exprima şi comunica. La cele trei secţiuni ale concursului – Eseu, Poezie şi Science Fiction – au participat elevi din Bucureşti, Călăraşi, Constanţa, Neamţ, Prahova, Tulcea, Vaslui, şi, în premieră, elevi din Republica Moldova.
Juriul a acordat în total la categoriile de vârstă prevăzute de Regulamentul concursului: 1(cls.IX-X), 2(cls.XI-XII), 3(cls.VII-VIII), 22 de premii la secţiunea Poezie, 22 de premii la secţiunea Eseu şi un premiu la secţiunea Science Fiction.
Partenerul în proiect „GRAI ROMÂNESC” – PLATFORMĂ INTERNAŢIONALĂ DE ARTĂ, LITERATURĂ, POEZIE / ARHIVA LITERARĂ, a oferit următoarele premii:
Trofeul „Grai românesc”
Secţiunea Eseu
- MARIN ELENA, Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea, prof.îndrumător / prof.Udrea Mihaela, categoria 1(cls.IX-X);
- HANGAN MIHAELA, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, prof.îndrumător / prof.Luchianov Rica, categoria 1(cls.IX-X)
Secţiunea Poezie
- RĂZMERIŢĂ GABRIELA, LTPR „Mihai Marinciuc”Chişinău, prof.îndrumător / prof.Logaciova Ina, categoria 1(cls.IX-X);
- CIUTEA ANA-MARIA, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, prof.îndrumător / prof.Adam Ioan, categoria 1(cls.IX-X)
Secţiunea Science Fiction
- RĂDOI LORENA, Şcoala Gimnazială Nr.112 București, prof.îndrumător / prof.dr. Cristescu Carmen, categoria 3(cls.VII-VIII)
Diploma de excelență “Grai românesc”
Secţiunea Eseu
- MICU ANDREI ŞTEFAN, Liceul Teoretic „Decebal” Constanţa, prof.îndrumător / prof.dr.NarcizaTopor, categoria 1(cls.IX-X)
Secţiunea Poezie
- SANDU THEODOR-PAVEL, Şcoala Gimnazială Nr.97 / Palatul Naţional al Copiilor, prof.îndrumător / prof.dr.Lipcanu Minodora Carmen, categoria 3(cls.VII-VIII)
Premiul special (Grai românesc) NICOLETA ASTURO SÎMPETRU
Secţiunea Eseu
- MANOLACHE ANDREI, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, prof.îndrumător / prof.Dobrea Gabriela, categoria 2(cls.XI-XII)
Organizatorii şi-au propus ca Festivitatea de premiere să fie realizată pe 24 martie 2017, în preajma Echinocţiului de primăvară şi a Zilei Mondiale a Poeziei. La Festivitate au participat elevi, părinţi, cadre didactice, viceprimarul municipiului Bârlad – Roxana Miron Feraru, parteneri din Bucureşti (Liliana Liciu – poetă, Liga Scriitorilor Români, Trandafir Sîmpetru – membru Liga Scriitorilor Români, membru Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova, Ştefan Dima – scriitor, Cristina Creţu – poetă), Tulcea (prof. Niculae Dobrescu – preşedintele Societăţii Ştiinţifice „Orion”, căpitan Eugen Filipescu – coordonatorul Astroclubului „Orion”), Republica Moldova (Iurie Miron – directorul Editurii „Lyceum” Chişinău, prof. Ştefan Tiron – Academia de Ştiinţe, Zvetlana Miron – Ministerul Culturii).
Consiliul Local Bârlad a oferit un premiu în bani (suma totală 1000 lei) elevilor care au obţinut Premiul I la fiecare categorie în parte, Editura „Lyceum” Chişinău a oferit cărţi (în valoare de circa 500 lei), iar din partea Asociaţiei Astronomice „Sirius”- Club UNESCO toţi participanţii au primit revista „Paşi spre infinit”.
Pentru contribuţia deosebită la succesul proiectului „Concursul Regional „LUCEAFĂRUL”, ediţia a IV-a”, au fost acordate Diplome de Excelenţă partenerilor în proiect – Societatea Ştiinţifică „Orion” Tulcea, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, „GRAI ROMÂNESC” şi Editura „Lyceum” Chişinău, membrilor Comitetului de Organizare – prof. Rica Luchianov, prof. Camelia Stoica, prof. Gabriela Dobrea, prof. Ionel Şerban, prof. Sergiu Frangulea, familia ped. Mariana Popa & preot Ion Popa.
Prof. Ioan Adam,
Coordonator proiect