Programul de burse internaţionale L’Oréal-UNESCO pentru femeile din domeniul ştiinţelor vieţii – 2013
Articol publicat pe 27-01-2015
În 1998, L’Oréal şi UNESCO şi-au unit forţele pentru a pune bazele Programului L’Oréal-UNESCO pentru femeile din domeniul ştiinţei. Având convingerea comună că lumea are nevoie de ştiinţă şi că are nevoie de femeile de ştiinţă, L’Oréal şi UNESCO au pus bazele unui parteneriat unic şi ambiţios, bazat pe un sistem de premii şi burse, având scopul de a promova femeile din domeniul cercetării ştiinţifice.
Solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele criterii generale:
– vârsta maximă 35 de ani.
– domeniul de studiu: ştiinţele vieţii
– durata bursei – maximum 12 luni, din care durata de şedere în ţara gazdă trebuie să fie de cel puţin jumătate din perioada de acordare a bursei
– suma maximă – 20.000 de dolari.
– posibilă dată de începere a proiectului: oricând intre martie 2013 – martie 2014
Nu sunt acceptate candidaturile depuse individual. Candidaţii sunt încurajaţi de către UNESCO să depună dosarele prin intermediul platformei:
https://www.eudonet.com/v7/app/specif/EUDO_03816/Fwis_International/Default.aspx. Termenul limită de depunere a cererilor individuale prin intermediul acestei platforme este 15 iunie 2012. Comisia Naţională va fi notificată de toate aplicaţiile şi i se va cere să le aprobe înainte de a putea fi luate în considerare. Fiecare stat membru poate desemna maxim 4 candidaturi.
Data limită de depunere a candidaturilor la Secretariatul CNR UNESCO este 2 iulie 2012.
Criteriile de eligibilitate, ghidul aplicantului şi formularul de aplicare sunt disponibile la Secretariatul CNR UNESCO din str. Anton Cehov nr. 8, sector 1, Bucureşti, pe site-ul
http://www.cnr-unesco.ro, sau poate fi pus la dispoziţie in format electronic, pe email, in urma unei solicitări expediate de persoana interesată in atenţia dnei Cristina BUTESCU, electronic, pe adresa de email
cnr@cnr-unesco.ro.
Documente
Linkuri externe