ZIUA INTERNAȚIONALĂ UNESCO A INGINERIEI PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ
Articol publicat pe 04-03-2026Comisia Națională a României pentru UNESCO încurajează instituțiile și societatea civilă să marcheze prin evenimente specifice activității lor, pe 4 martie, Ziua Internațională a Ingineriei pentru Dezvoltare Durabila
Proclamată de UNESCO în 2019, Ziua Internațională a Ingineriei pentru Dezvoltare Durabilă este sărbătorită anual pe 4 martie. Sărbătoarea este dedicată recunoașterii rolului vital pe care îl joacă inginerii în abordarea provocărilor globale, cum ar fi schimbările climatice, transformarea digitală, infrastructura durabilă, securitatea alimentară și a apei și dezvoltarea economică incluzivă.
UNESCO promovează, cu această ocazie, ideea că este esențial să ne asigurăm că viitoarele generații de ingineri și oameni de știință, în special femeile și tinerii, vor fi capabili să conceapă soluții pentru provocările locale și globale.
Ziua Mondială a Ingineriei pentru Dezvoltare Durabilă este un motiv pentru instituții, guverne și societatea civilă să găsească modalități de a sensibiliza publicul cu privire la rolul ingineriei în viața modernă, rol esențial pentru atenuarea impactului schimbărilor climatice și promovarea dezvoltării durabile.
Ingineria este în viziunea UNESCO un domeniu de practică, o profesie și chiar o artă, care cuprinde dezvoltarea, dobândirea și aplicarea cunoștințelor tehnice, științifice și matematice. Ingineria înseamnă nu doar înțelegerea, inventarea, inovarea și proiectarea, ci și dezvoltarea și utilizarea materialelor, mașinilor, structurilor, sistemelor și proceselor în scopuri specifice.
Cu toate că rolul inginerilor este esențial în atingerea obiectivelor importante pentru evoluția umanității - reducerea sărăciei, promovarea dezvoltării sigure și durabile, răspunsul la situații de urgență, reconstrucția infrastructurii, reducerea decalajului de cunoștințe și promovarea cooperării interculturale - există o preocupare tot mai mare pentru scăderea numărului de înscrieri la studiile de inginerie, care ar putea avea un impact negativ asupra dezvoltării viitoare.
De aceea, UNESCO urmărește și recomandă celor preocupați de atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă realizarea de parteneriate cu societăți profesionale de inginerie, instituții de învățământ de profil și organizații inginerești din societatea civilă.
UNESCO promovează educația în domeniul ingineriei la nivel secundar și terțiar și evidențiază realizările femeilor și ale tinerilor în domeniul ingineriei pentru a inspira formarea următoarelor generații de ingineri.
Una dintre inițiativele cheie ale UNESCO în domeniul ingineriei sunt Rapoartele UNESCO privind ingineria.


