Proiectul ”Cultura alternativă” își propune să îmbunătățească Statutul Artistului în România
Articol publicat pe 28-08-2018
Sursa: Comunicat de presă Asociația Culturală ”Flower Power”
Actualizare: Au început dezbaterile regionale privind Statutul Artistului în România. În perioada aprilie 2018-iulie 2019, Asociația Culturală ”Flower Power” derulează proiectul ”Cultura Alternativă”, proiect selectat spre finanțare în cadrul POCA 2014-2020, cofinanțat de Uniunea Europeană, din Fondul Social European.
Proiectul își propune să consolideze capacitatea ONG-urilor și a actorilor relevanți din domeniul cultural de a iniția, promova, implementa și monitoriza politici publice adaptate contextului cultural actual din România în vederea îmbunătățirii și sincronizării acestuia cu mediul cultural european și internațional și să formuleze o propunere alternativă cu privire la Statutul Artistului în România.
Proiectul se află în acest moment în etapa
de Dezvoltare a instrumentelor de evaluare a impactului mixului legislativ actual din România asupra artiștilor din toate domeniile culturale. Prima modalitate de evaluare a percepției efectelor legislației actuale de către artiști este sondajul deschis de pe website-ul proiectului,
www.statutulartistului.ro. Sondajul este primul de acest tip pus la dispoziția tuturor artiștilor și operatorilor culturali din România, indiferent de domeniul artistic în care se exprimă.
Concomitent cu completarea sondajului realizat în urma consultărilor cu experții implicați în proiect de sociologul Ionela Șufaru, se lucrează la studiul comparativ referitor la condiția artistului din alte cinci țări din Europa. În cadrul acestui studiu, sunt analizate și comparate condițiile în care piața culturală și viața artiștilor funcționează și sunt reglementate în Franța, Germania, Danemarca, Slovacia, Marea Britanie. Studiul calitativ este realizat de Corina Andrei-doctor în științe politice și va cuprinde nu doar datele și analiza peisajului cultural din țările respective, dar și studii de caz, interviuri cu artiști și operatori culturali care trăiesc în aceste țări. Scopul studiului este de a oferi modele de bune practici și de a furniza date despre modalități diverse de abordare a metodelor de susținere și îmbunătățire a condiției artistului în alte țări europene.
Echipa de proiect lucrează, în această perioadă, la pregătirea etapei imediat următoare a proiectului: Întâlnirile specializate cu artiștii din țară, în vederea identificării nevoilor specifice din principalele domenii culturale din România și crearea unei rețele virtuale de comunicare între mediul cultural și mediul civic. Acestea sunt cele două metode propuse de proiectul ”Cultura Alternativă” pentru atingerea unuia dintre obiectivele specifice ”Dezvoltarea mecanismelor de consolidare a dialogului social și civic”.
Întâlnirile specifice vor invita artiști din diverse domenii culturale la discuții, pe problematica specifică a domeniului în care își desfășoară activitatea: Arte vizuale, Muzică, Dans și coregrafie, Teatru și Film, Televiziune și alte arte. Vor avea loc cinci întâlniri, fiecare având câte 20 de artiști invitați pentru dezbateri, în următoarele orașe: Târgu Jiu, Constanța, Târgoviște, Timișoara, Cluj, Iași, Târgu Mureș. În cadrul întâlnirilor vor fi discutate nevoile artiștilor din fiecare domeniu, propunerile și observațiile lor pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, a libertății, mobilității și protecției sociale.
În aceeași etapă, ce se va derula în perioada septembrie-octombrie 2018, va fi realizată și o rețea virtuală destinată comunicării pe parcursul derulării proiectului. Rețeaua virtuală va da ocazia artiștilor care se vor implica în proiect să se conecteze prin conturi personale, putând participa la o serie de webinarii și colabora cu ceilalți membri ai rețelei, în scopul identificării cât mai multor propuneri și soluții pentru îmbunătățirea statutului artistului din România.
Proiectul ”Cultura Alternativă” a apărut ca răspuns la absența unor reglementări fiscale pentru asigurarea protecției și îmbunătățirii condiției artiștilor independenți din România. Asociația Culturală ”Flower Power” a participat în 2016 la consultările organizate de Ministerul Culturii și Identității Naționale în vederea realizării Strategiei Culturale a României pe perioada 2016-2020.
În această strategie, Obiectivul general nr. 4 este Îmbunătățirea statutului socio-profesional și a condiției creatorului și se referă în clar la ”Elaborarea de măsuri și politici culturale care să contribuie la dezvoltarea unui mediu favorabil pentru libertatea de exprimare artistică și care să asigure condițiile materiale pentru facilitarea exprimării talentului creator este necesară pentru a asigura un rol proeminent al culturii în societate. Recomandarea privind Condiția Artistului (UNESCO – Belgrad, 1980), Declarația finală a Congresului Mondial asupra aplicării Recomandărilor privind Condiția Artistului (UNESCO – Paris, 1997) și Conferința „Politici pentru dezvoltare în cultură“ (UNESCO – Stockholm, 1998) sunt doar câteva repere care indică nevoia definirii clare a tuturor drepturilor care derivă din funcția socială a creatorului, precum şi a drepturilor şi libertăților care se cuvin oricărui cetăţean (morale, economice sau de securitate socială etc.), inclusiv prin crearea unor condiţii materiale şi sociale care să faciliteze exprimarea talentului creativ.” (pagina 108, Strategia pentru Cultură și Patrimoniu Național 2016-2022, Ministerul Culturii)
Mai mult decât atât, UNESCO lansează până pe 23 noiembrie 2018 un studiu global privind politicile și măsurile luate în întreaga lume pentru a sprijini drepturile economice și sociale ale artiștilor. După cum reiese din Raportul Global 2018 al UNESCO privind reformularea politicilor culturale, ocuparea forței de muncă și statutul social al artistului continuă să fie precare, cu acces scăzut la asigurările sociale, la pensii și la alte prevederi sociale. Recomandarea adoptată de Conferința Generală a UNESCO în 1980 a invitat guvernele să îmbunătățească statutul profesional, social și economic al artiștilor prin implementarea politicilor și măsurilor legate de formare, securitate socială, ocuparea forței de muncă, condiții de venit și fiscalitate, mobilitate și libertate de expresie.
Proiectul ”Cultura Alternativă” invită, așadar, artiștii și operatorii culturali, precum și instituțiile publice din domeniul culturii să participe la activitățile și întâlnirile propuse de proiect în București și în alte orașe din țară, în sprijinul identificării și adoptării unor măsuri concrete de îmbunătățire a condiției artiștilor din România.